The End

...asa cum ma asteptam, nu mai pot scrie aici. E deja prea trist, prea...


ma gasiti la www.roxanafarcas.blogspot.com

Doi ani

...sunt doi ani de cand viata mea a primit probabil cea mai grea lovitura. Sunt doi ani de cand mi-am pierdut cel mai bun prieten, de cand am pierdut omul care ma tinea in echilibru. Sunt doi ani de cand sora mea, printre lacrimi abia a reusit sa-mi spuna: "A murit tata!"...ea se dusese acasa sa-i faca o surpriza. Sunt doi ani de cand am simtit ca fiecare muschi si osisor din mine se sfarma si ca durerea, durerea pe care o simteam nu era de ajuns pentru pierderea acelui om. Sunt doi ani de cand nu am mai vazut lumea la fel de buna, de cand nu a mai avut cine sa ma ajute sa o vad.
Tata...mi-e greu sa vorbesc despre el, sa scriu...desi sunt atatea de zis. Orice cuvant as folosi nu e de ajuns sa-l descrie ca om, ca prieten, ca tata, ca sot. Scriu acum pentru ca altfel as exploda, altfel nu m-as putea opri din plans ceva timp, pentru ca nu-mi permit sa plang, pentru ca sunt oameni care au nevoie de mine intreaga...atat cat se poate.
Credeam ca odata cu trecerea timpului totul va fi mai usor. Credeam ca daca am avut taria cand l-au adus in casa, in sicriu pe tata, tatal meu, sa nu plang, sa fiu tare pentru mama, pentru sora mea, pentru oamenii care ma inconjurau, oameni care sufereau atat de mult...credeam ca imi va fi mai usor. Dar cu fiecare zi care trece, cu fiecare reusita, cu fiecare esec, cu fiecare intamplare...imi este tot mai greu. Nu mai am prietenul care sa ma inteleaga intr-adevar, nu mai am sprijinul care sa ma ridice cand cad, nu mai am tatal care sa ma priveasca cum devin om, cum lupt pentru mine si pentru ei, parintii mei, sa fie mandrii de copiii pe care s-au chinuit sa-i creasca si sa-i educe.
Nu mi-am permis sa cad in groapa tristetii, e de ajuns ca trebuie sa o ajut pe mama sa-si revina. Nu mi-am permis sa-l plang, pentru ca nu mi-am permis sa sfasii inimile celor care sunt alaturi de mine. Orice suspin am incercat sa fie un zambet, orice gand negru sa fie o vorba buna, orice gest necugetat pe care am fost tentata sa-l fac l-am transformat intr-o fapta buna...atat cat am putut. Dar cat am sa mai pot?
Mi-e frica de cadere, mi-e teama ca n-am sa ma mai ridic, ca am sa-i trag pe toti in jos dupa mine, ca nu am sa fiu pe deplin fericita vreodata, pentru ca nu mai sunt intreaga. Pentru ca ma lupt cu morile de vant si mi-e frica sa nu alunec, mi-e frica ca nu are cine sa ma prinda.
Dar el m-a invatat sa lupt, el mi-a dat forta pentru toata viata, el m-a pregatit sa fac fata, iar eu...eu nu am sa-l dezamagesc. Am sa ridic capul din calculator acum si am sa fiu din nou, pe cat pot si din ce in ce mai mult, Roxana care rade, Roxana caruia ii place sa asculte si sa ajute oamenii din jur, Roxana care crede in bunatate, in prieteni, in lucruri care se pot indrepta, in oameni care or sa ma tina minte la fel cum l-au tinut minte pe el: un om bun pana la cer.
Asta sunt, nu vreau sa intristez pe nimeni, am vrut doar sa vars o parte din amarul care ma ineaca azi mai mult ca in orice zi. Deja sunt eu din nou.


sR

Noi mai iubim?

...nu, nu sunt trista iar. Stau cu problema fata in fata si incerc sa gasesc un raspuns, iar optimisul meu caracteristic imi da ghes sa sper. Am incercat sa scriu multe, in multe feluri...nu-mi iese.

Una din concluziile la care am ajuns? Sunt o inadaptata. Serios, capacitatea mea de a ma acomoda si face fata oricarei situatii sunt anulate de prostul, idiotul obicei de a intoarce totul pe toate partile. As vrea, macar o data in viata asta, sa iau un lucru ca atare, sa nu ma intereseze cauze si efecte...sa las totul sa curga, fara sa mai filtrez orice informatie, fara sa-mi mai ingreunez gandurile. Orice privire, orice gest, orice cuvant aruncat intr-o doara sunt ca un puzzle si ocupatia mea zilnica e ca din miile, sutele de mii de piese sa-mi construiesc lumea din jur...pe mine nu stiu daca am sa reusesc vreodata sa ma construiesc.

O alta concluzie e ca niciodata, da niciodata nu am sa reusesc sa renunt la ceva ce iubesc. Imi place sa iubesc. Doamne si sunt ATAT de naiva! Ba nu...nu naiva...infantila cred ca e mai bine. Cat poate sa iubeasca un om oare? Cineva imi repeta ca suma viciilor e constanta...oare asa o fi si cu suma iubirilor? Nu...ca nu poti sa numeri asa iubirea...e mai mult ca un mar din care fiecare musca cat vrea (da!cat vrea!), numai ca unii sunt mai sclifositi, altii mai pofticiosi. Oare lumea in ziua de azi e la dieta?

Am stat eu si m-am gandit bine, la materia asta,iubirea, stau bine! Mi-e mila doar de restantierii din jurul meu.



Mai iubim? Nu stiu, am sa ma mai gandesc...

a...si asta:


emeric imre - nebun de alb
Asculta mai multe audio Muzica

... e pentru spiritul acestei cruciade si nu pentru cineva in special (sa nu se inteleaga gresit, iar)! :))

sR

Nu mai exista Don Juan

1. Cine e Don Juan?

Don Juan este barbatul al carui zambet te tintuieste locului intr-o zi ploioasa, cand evident, de aiurita ce esti, ai uitat umbrela acasa. Te misti cu greu de acolo caci genunchii nu te mai asculta si speri ca el sa nu fi observat roseata din obrajii batuti de ploaie.
Ajungi intr-un final la munca. Nu auzi mustrarile colegilor ca ai iesit asa din casa pe o zi din asta, iti e cam frig si nu-ti mai simti picioarele, dar nu conteaza, nu...nu reusesti sa te concentrezi la toate astea pentru ca mintea iti zboara aiurea la barbatul pe care tocmai l-ai vazut. Ziua trece chinuitor de greu...de vina e doar inima asta care bate mult prea repede de cand cu...da, de fapt ai vrea sa intelegi in primul rand Ce s-a intamplat dimineata.
Nu prea iti amintesti cand ai plecat si cum ai ajuns acasa. Ochii care te cunosc de mult, mana care te trage usor si te face sa te simti atat de calda, parca nu reusesc sa te salveze din plasa de vise in care ai ramas blocata. Sute de imagini ti se deruleaza in fata ochilor si te straduiesti cat poti de tare sa o gasesti pe cea potrivita. Da, esti acasa, si ochii aceia negrii sunt ai lui, si buzele si gustul de care nu te mai saturi sunt ale lui, si gatul de care te-ai agatat acum e tot al lui...
Ale cui?
Ale iubitului.
A...am uitat sa va spun, de Don Juan nu te indragostesti.

M-am speriat...

...in ultimele zile de fata zambareata din oglinda. Mereu am crezut ca sunt o comoda, ca nu-mi place sa ma deranjezi din culcusul meu caldut...ei bine nu, nu sunt.
M-am intors de vreo 2 saptamani din concediu, n-am scris nimic pentru ca de obicei scriu cand ma simt aiurea sau patesc ceva nasol. Nu prea-mi impartasesc bucuria in scris...o impartasesc cu cea mai draga inima cand stam fata in fata.
Ma simt ciudat de bine si odihnita, fara ganduri negre, fara remuscari si mustrari. Sunt iar Roxana pe care o stiati.Mi-e bine asa si am sa incerc sa ma pastrez...



sR

Plec

Ma duc acasa,ma duc in inima Moldovei, ma duc la clipe dulci de liniste si impacare.

De cateva zile fierb de nerabdare sa plec, sa evadez de aici. Visez cu ochii deschisi la casa ce ma asteapta, la bunici, la momentul in care am sa ma urc in caruta si am sa plec la strans fan, la reprizele se somn de sub nuc, la mure, fragi, zmeura...oua proastepete si lapte crud. Si acum cand scriu am un nod in gat si abia pot sa mai respir. Am emotii, am emotii pentru ca am planuit o intalnire cu copilaria. Am sa uit cine sunt, ce fac, planuri si vise...am sa fiu mica Roxana, care alerga desculta pe marginea apei, care-si facea undita de alun cu carlig dintr-un bold si statea toata ziua cu capul in soare, impasibila la rugamintile bunicii de a intra in curte. Am sa ma duc la cules de bureti...sper sa mai gasesc padure acolo, am sa astept vaca cand vine de la cireada...sa nu se duca in papusoiul vecinilor si am sa ma scald in Tazlau.

Am sa...multe.
Am de recuperat multe. Am nevoie sa asimilez cat mai multa dragoste, cat mai multe clipe de bucurie si uitare...am nevoie sa aflu cine sunt.

Nici nu mai pot sa scriu de nerabdare...


sR

M-am trezit...

...sa scriu.

Nu stiu despre ce, poate despre cat sunt de norocoasa. Da, azi, desi e abia dimineata, va fi o zi buna.

Sunt o norocoasa. De ce? pai, in primul rand am foarte, foarte multe alunite (nu pistrui, alunite!!!), si nu mai tin minte cine mi-a zis ca oamenii care au alunite sunt norocosi. Asa ca, vara asta, ignorand total sfatul medicului, am plecat sa fac bai de soare...nu de alta...dar norocul alunitelor se cam uzase. Acum ca am capatat cateva noi, ferea!!!

Sunt norocoasa ca l-am avut 22 de ani pe tata. Ca am furat de la el bucuria de a trai. Ca m-a invatat sa rad indiferent cat de neagra e situatia, sa gasesc un motiv de bucurie in orice si sa nu uit niciodata ca totul se rezolva. Sunt atat de norocoasa ca m-a invatat sa pescuiesc, sa am rabdare, ca m-a invatat colinde ardelenesti, ca m-a invatat sa schimb intrerupatoare si prize, ca m-a invatat sa nu iubesc materialul. Sunt norocoasa pentru noptile pierdute ascultand-ul, cu vocea lui calma, de ardelean, povestind intamplari din viata lui, lectii pretioase de viata si multe, multe bancuri(despre ardeleni)! :))
Sunt norocoasa ca timp de 22 de ani mi-a repetat : "Cand te apuci de ceva, sa nu fi niciodata mediocra, ori nu esti buna si lasi deoparte ce faci, ori esti cea mai buna!".

Sunt norocoasa pentru oamenii care tin cu incapatanare sa stea in preajma mea, care imi suporta toate toanele si nu pun prea multe intrebari.

Sunt norocoasa ca oamenii pe care i-am facut sa sufere si carora le-am gresit m-au iertat, ca am gasit puterea de a cere iertare.

Sunt norocoasa ca iubesc si sunt iubita, chiar daca de multe ori uit asta, chiar daca ma sperie, chiar daca mai usor ar fi sa fug de responsabilitati. Sunt norocoasa pentru simplitatea iubirii mele, pentru cuvintele care se rostesc din ochi, pentru defectele pe care am invatat sa le inteleg, pentru eforturile continue e a ma face inteleasa, pentru ca astfel am ajuns sa ma inteleg.

Sunt norocoasa pentru ca sunt o razvratita, pentru ca am curajul si nebunia de a face ce-mi terec prin cap, pentru ca resping tot ce inseamna regret, pentru ca ma uit inainte.




*sunt norocoasa ca azi nu prea am de munca si am timp sa scriu :)))

sR

ma doare capu'

Cand omul e prost...n-ai ce-i face. Cand omul e prost si mai si realizeaza lucrul asta, e de rau pentru el. Cand omul e prost, realizeaza asta si vede ca nu prea poate face nimic sa se schimbe, s-a sfarsit totul. Omul prost poate da cu piciorul intr-o secunda la tot ce are, omul prost poate sa doarma pe un pat de matase si sa-i dea foc ca la paie, omul prost poate sa arunce cuvinte aiurea, ca niste bolovani, in cei la care tine. Omul prost e atotputernic. Omul prost exceleaza in idiotenii, e bun la ceea ce face, deci nu este limitate de reguli si conventii. E doar prost.

Sunt prosti fericiti si prosti blestemati sa se cunoasca.

Ce alegi?

Aseara...de fapt era chiar noapte, doamna Elena, asistenta la Spitalul de Urgenta, m-a intrebat:
"- Ce alegi? Sa lupti cu tine, sa te tii de tratament si sa renunti la tigari, cafea, oboseala...sau sa continui sa faci in continuare ce vrei, stiind ca n-are sa-ti fie bine?"

De obicei nu plang...nu de suparare...poate doar cand sunt nervoasa, dar aseara lacrimile mi-au iesit din orbite fara sa vreau. Nu-mi place sa-mi plang de mila, sa-mi planga altii de mila...dar de ce naiba eu trebuie sa aleg asta??? "De ce eu?" e vesnica si penibila intrebare in capcana careia am cazut. Poate la prima vedere viata mea pare un lung sir de greseli, intamplari urate si dureroase, dar eu imi iubesc viata...asa cum e. Imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata, sa-mi beau cafeaua cu o tigara...si sa-mi fac curaj sa o iau de la capat. Imi place arsura alcool-ului in compania prietenilor, prefer sa nu dorm noaptea doar pentru a mai castiga cateva ore cu ei decat sa ma asez in pat si gandurile-mi sa o ia razna. Nu vreau! Nu vreau sa renunt la toate astea doar pentru speranta ca am sa traiesc mai mult decat tata. Nici tata nu a vrut, dar despre asta inca nu pot vorbi.

Se numeste Reumatismul Sokolski Bouillaud cardio-articular. Am incercat de multe ori sa pronunt cuvintele astea...dar nu pot. Ma simt un personaj din filmele acelea cu tot felul de experimente si boli ciudate...desi am fost "asigurata" ca multa lume are aceasta afectiune. Doamne ce "usurare"!!! De mica stiu de aceasta boala,si mereu mi-a placut sa glumesc pe seama asta...mai ales cand faceam vreo prostie..."...inima e de vina, e defecta" :))

Un an jumate de tratament, intrerupt pt ca organismul nu mai facea fata medicamentelor...si am lasat totul in urma, eu pentru mine eram vindecata. 15 ani mai tarziu si m-a ajuns din urma (prost, prost moment!!!). Nu stiu de ce scriu toate astea aici, maine sigur am sa regret...dar incerc din rasputeri sa las timpul sa curga si sa spele tot, toate fricile si temerile, toate parerile de rau ca "poate" nu am sa apuc sa fac tot ce mi-am dorit. Sunt prea pesimista si nu-mi place.

Va promit, si imi promit mie mai ales, ca nu am sa schimb nimic, ca asta o sa treaca, ca am sa musc din viata bucata cu bucata, si am sa savurez tot pana la ultima portie, cu pofta invatata de la tata, cu bucuria lui in ochi si cu multe, multe amintiri de povestit copiilor, sa invete si ei sa traiasca viata!




sR

La metrou

Nu aveam nici un chef sa scriu azi...dar uite asa evenimentele de peste zi m-au "obligat" sa ma ecsprim :))

Imi place mult sa merg cu metroul...nu va ganditi ca sunt "fan al transportului in comun"...nu. Doar ca dintre toate mijloacele de deplasare in masa mie-mi place metroul. De ce? Pentru ca am ocazia sa observ oamenii din jurul meu, sa admir o fizionomie placuta, sa citesc peste umarul cuiva ziarul, sa imi completez cunostintele de engleza, franceza, spaniola...si de ce nu, sa invat o noua limba (da!e posibil!)

Azi...caci azi este ziua cu pricina...o zi proasta, plictisitoare la munca, cu mult timp de gandit la prostii si la lucruri inutile.Am plecat de la munca, aproape am atipit pe metrou...si parca nu eu, ci o mana invizibila ma impingea pe scari, sa traversez la Linia 2, sa iau metroul spre "Gara de Nord- Dristor2". Aceeasi aglomeratie si dezorientare din ultima saptamana, pentru cine nu circula cu metroul s-a schimbat oarecum "mersul", aceeasi tanti care repeta la infinit ce metrou la ce linie vine:
"Primul tren in directia Unirii va pleca de la linia 3"
"La linia 2 va sosi tren in directia Preciziei fosta Industriilor"
"Va rugam departati-va de la marginea peronului"
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI"(ok...aici m-am cam trezit)bineinteles ca nu s-a miscat nimeni
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI!!!DOMNU CU ZIARU'DATI-VA DE ACOLO, VINE TRENUL!!!"

...da...deci...nu stiu daca ati avut ocazia sa auziti sute de oameni, la metrou, razand in hohote. Eu clar m-am trezit din amorteala, a fost un moment ireal, pana si domnu' cu ziaru', rosu la fata de la atata atentie, radea de "shotia" facuta.

Poate ca sunt prea obosita, prea adancita in ganduri negre...prea "defecta"...dar atat de bine mi-a facut aceasta intamplare...n-am mai mers niciodata 7 statii de metrou cu oameni razand si facand glume pe seama celor intamplate...vorbind unii cu altii de acelasi subiect desi...poate nu s-au mai vazut niciodata.

Da, ma consider o norocoasa ca am fost martora la asa ceva...si-mi pare rau ca nu pot sa imit vocea Doamnei de la Metrou...ar fi fost mult mai funny povestirea :)))



sR

Cateodata...

sunt obsedata de o melodie...sau un film...melodia de mai jos m-a bantuit aproape juma de an...nu, nu exagerez...a fost o jumatate de an plina de evenimente...negative...o perioada neagra...am ascuns-o undeva in spate de tot...dar tot iese din cand in cand sa darame tot ce am reusit sa construiesc...
deci:


Lux Aeterna-Requiem for a Dream

Ploua cu galeata afara si...

mi-am adus aminte de melodia asta...
o ascultam in camin cu fetele din camera...la radio...de fiecare data stingeam lumina in camera si aprindeam lumanari...cateodata cantam asa de tare ca venea Domnu' Remus si tipa la noi...ne mai dadea cate un "sector" de facut...
atunci stiam sa "simt"...acum...nu.
ce simplu era...si ce usor imi permiteam atunci sa plang, sa tip, sa sufar, sa rad :))

Just another game

Nu am crezut niciodata in zodii, destin si noroc, desi adeseori fac referire la ele...Mi-ar placea sa cred ca din cauza ca am multe alunite...sunt norocoasa, ca greselile facute sunt doar un joc al destinului, ca in functie de cum se aliniaza niste stele imi va fi bine sau rau. Bine....mie mi-a placut mult timp sa cred ca exista Mos Craciun, dupa aceea, tot eu am ajuns la concluzia ca suntem prea rai, noi oamenii, ca sa existe.
Azi, nu mai tin minte bine de ce, am cautat pe google "zodiac", am intrat pe prima pagina din lista si bineinteles mi-am cautat zodia. Hmm, un site destul de complex...imi cere si ora la care m-am nascut. O aflu repede de la mama si ma pun pe citit...sceptica si curioasa in acelasi timp...ce pot sti astia despre mine?!

Cu Copy/Paste:

Persoanei nascute la data 25.2.1986, ora 08:28, ii corespund urmatoarele zodii:

Dupa Zodiacul European:
- zodia Pesti (decada 1)
- ascendent in Taur

Dupa Zodiacul Chinezesc:
- zodia Tigru (de Foc)
- ascendent in Dragon

Dupa Zodiacul Indian: zodia Perla
Dupa Zodiacul Druidic: zodia Pin
Dupa Zodiacul Floral: zodia Orhidee

Si acum copy/paste:

Complex(sau doar cam prostut?!), întelegator, prietenos, nativul din zodia Pesti este un visator. Întâmpina greutati în a fi practic. Nativul din zodia Pesti este sensibil, impresionabil, comod, bonom si sociabil, modest(nu sunt nici cat negru sub unghie) si dispus sa se sacrifice pentru altii. Are mult umor.

Fantezia bogata a nativului Pesti îl face sa fie visator. El îi întelege foarte bine pe ceilalti si astfel poate iesi din situatii critice. Este foarte curajos(chiar trebuia sa scrie asta si aici?!) si îsi îndeplineste obligatiile cu constiinciozitate si la timp. Pe plan profesional, este un colaborator exceptional, care îi lasa cu placere pe altii sa comande(aa...ba nu).

Nativul din Pesti îsi intuieste slabiciunile. Uneori este prea secretos si are tendinta sa se retraga în lumea lui. Poate fi atras de droguri(mda...), de speculatii care pot duce la pagube.

Ascendent in Taur:

Pentru nativul cu Ascendent in Taur este foarte important sa isi creeze un mediu sigur si linistit, in care sa nu poata avea surprize neplacute. Iar când are un astfel de mediu (de obicei, caminul, care este pentru el un sanctuar), greu il convingi sa iasa din "bârlog".

Adeseori, nativul cu Ascendent in Taur este destul de plin de sine(n-as merge pana aici) si cât se poate de incapatânat, la fel ca nativul din zodia Taurului, dar constientizeaza mult mai greu aceste defecte.

In ceea ce priveste relatiile, nativul cu Ascendent în Taur este foarte pasional si are un apetit sexual deosebit. Este un partener de viata foarte pretentios, dar stie sa creeze un camin sigur si indestulat pentru persoana iubita.

Zodia Tigru din zodiacul chinezesc

Tigrul are o nestavilita pofta de viata si nu-i lipsesc mijloacele pentru a-si face parte. Averile îl lasa rece, dar se da în vânt dupa aventuri care îi pun puterile la încercare. Nimic nu îi poate sta în cale, nici situatiile neprevazute, nici pericolul.

Tigrul ia hotarâri în functie de impulsul de moment, ascultând mai mult glasul inimii decât pe cel al ratiunii. Entuziasmul sau neînfricat îi mobilizeaza pe cei din jur. Oamenii sunt gata sa-l urmeze pâna la capatul pamântului, numai ca sa fie partasi parte la visurile si proiectele lui ambitioase, prin care urmareste în primul rând sa evadeze din monotonia vietii de zi cu zi.

Aceasta extravaganta merge mâna în mâna cu nevoia Tigrului de a comanda: îi place sa fie ascultat fara crâcnire. Cei care îndraznesc sa-i conteste autoritatea ar face bine sa se pazeasca: risca sa încaseze zgârieturi urâte.

Excesiv în toate, comportamentul Tigrului tradeaza forta emotiilor ce îl anima: pasiunea si înversunarea fac parte din viata lui de zi cu zi. Când cineva încearca sa îl vâre în cusca, înnebuneste de furie si ragetele lui vor fi asurzitoare! (noroc ca nu-mi place sa tip)

Aventurier neobosit, Tigrul îsi construieste viata din întâmplarile si ocaziile care i se ivesc, profitând de fiecare sansa cu o îndrazneala aproape inconstienta. Din acest motiv, este imprevizibil si nu prea reuseste sa îi faca pe cei din jur sa se simta în siguranta.(asta sa fie cauza?!...)

Zodia Perla

Nativul zodiei Perla din zodiacul indian este o fire sensibila sub o aparenta de duritate(probabil...). Are mare nevoie de tandrete si ocrotire, dar, stiindu-se vulnerabil, îsi construieste o imagine de om puternic, sigur pe sine.

Pe plan profesional, nativul din zodia Perla este un bun executant si un subaltern(hai frate...ce tot o tin astia cu subalternu'...unde drak sa ma duc acum?!) disciplinat si constiincios. Îi place sa se perfectioneze continuu si sa devina expert în domeniul sau de activitate, ca sa nu fie nevoit sa apeleze la ajutorul nimanui.

Nativul din zodia Perla este un bun prieten, blând si întelegator. Este genul care asculta cu rabdare confesiunile prietenilor si le ofera sfaturi întelepte. Pe plan sentimental este un tovaras de viata ideal: sensibil, romantic, tandru. Viata alaturi de el va fi linistita si lipsita de suprize neplacute(fooaaartee gresit!!!).

Zodia Pin

Nativul din zodia Pin este foarte energic si activ, prudent si harnic. Este idealist(o da!!!), om de cuvant si pragmatic.

Pinului ii place sa fie inconjurat de oameni agreabili si stie sa-si faca viata frumoasa fara a deveni egoist. Atunci cand un nativ din zodia Pin o duce bine, va avea grija si de cei din jur.

Poate fi o companie foarte agreabila pentru prieteni, dar este destul de rezervat fata de necunoscuti.

Nativul din zodia Pin se indragosteste usor, dar pasiunea se stinge la fel de repede cum s-a aprins. Are tendinta sa renunte relativ usor si poate suferi multe dezamagiri in viata(...si cam ce-as putea face in legatura cu asta?!).

Dupa ce am citit tot...cu un efort de rabdare...m-am gandit ca ar fi mai amuzant sa colorez chestiile care mi se potrivesc...si a iesit ce se vede sus...cam asta sunt din ceea ce zic "astrele" :)))

sR

In caz ca-si arunca cineva ochii pe aici...albastru:comentariile mele si verde ce cred eu ca mi se potriveste...asa...in general ;)

vreau doar sa spun ca ma simt super azi...dupa mult timp :)))

Ciudatenii

...cel mai greu imi e sa realizez ca oamenii care ma inconjoara nu ma cunosc...deloc. am avut impresia intotdeauna ca joc doar un rol in diferite circumstante. am ajuns la un dosar impresionant de roluri...la care cu cat ma gandesc mai mult...cu atat ma intristez, cu cat creste...cu atat simt ca ma pierd pe mine...la dracu cu toata filozofia pe are am invatat-o ca sa intru la o facultate pe care am detestat-o din primul an!!!
...ma gandesc la mama...mama nu are nici cea ma vaga idee cine sunt eu...nu ca si-ar fi dat interesul...pentru ea sunt fiica cea mare...un exemplu pentru cea mica si toate progeniturile familiei...n-a avut niciodata incredere ca am sa reusesc singura, nu mi-a sustinut nici o idee si niciodata nu a fost dispusa sa ma asculte...desi pentru asta nu pot sa o invinovatesc prea mult...nu i-as fi zis nimic.
....sora mea...aparent un om dintr-o bucata, dura, cu pareri si idei fixe...mult prea fixe sa ajungem vreodata la un punct comun...suntem ca apa si focul...poate de aia ne iubim asa mult...poate de aia suntem dependente una de alta...amandoua suntem in echilibru...dar atat...ei i-ar fi frica sa ma cunoasca...
...restul lumii...prietenii...amicii..fiecare cunosc o partcica din mine, minuscula...fiecare a fost martor la un moment dat la un anumit eveniment din viata mea patetic de dramatica...multi nu ma suporta...dar ceva ii atrage...nu stiu exact ce...poate de prea multe ori am fost omul potrivit la locul potrivit...unii sunt dependenti de mine, de ceea ce fac, de ceea ce zic....de asa zisul foarte cunoscutul meu "curaj"(eu l-as numi nebunie sau inconstienta)...iar pentru restul...sunt doar o prezenta mereu vesela si dipusa sa asculte...
...cine sunt eu? as da tot ce am sa aflu...nu vad in mine nici o sclipire...nici o aderenta spre ceva...nu prea excelez in nimic...nici macar nu sunt "cea mai frumoasa" sau "cea mai urata"...a ba da...o data, un tip care isi pusese cutitul la gatul meu mi-a zis (si nu stiu de ce...nu cred ca am sa uit vreodata).."nu esti cea mai frumosa fata pe care am vazut-o...dar esti cea mai draguta!"...adica, da...de tot rasul...si pe mine m-a enervat cand a zis asta...oribil cuvant "draguta"
...un om care inseamna mult in viata mea, remus....imi zicea de multe ori sa fiu mai egoista...stateam si ma gandeam cam cum as putea sa ma transform in asa ceva...am facut multe chestii rele incecand sa devin asa...dar tot eu am suferit...

as mai scrie tone de randuri aici...dar altadata...


sR

Disfunctionalitati

...mda, nici nu stiu daca am scris bine titlul....si mi-e lene sa verific

...sunt prea credincioasa: de fiecare data cand cineva imi da o palma ma intorc dupa inca una
...sunt prea naiva: imi dau degetul, si mana, si capul daca imi cere cineva, imi mai ramane fundul pentru sutul de final
...sunt prea optimista: am mereu proasta impresie ca pot ajuta oameni cand de fapt eu sunt cea ajutata cu un pas in fata catre o sina de tren
...sunt prea puerila: m-am jucat cu focul de atatea ori, m-am ars de atatea ori dar simt acelasi impuls sa intru iar in joc cum simt pisicile cand vad un soricel...
...sunt prea indragostita: nu de cineva anume, de tot si toti ce ma inconjoara, va dati seama de cate ori sufar din dragoste?
...sunt prea saritoare: "...te rog lasa-ma pe mine sa raspund pentru ce faci, imi place la nebunie, sunt dependenta de pumnii, picioarele si dispretul celor din jur"
...sunt prea ganditoare: 1+1..s-ar putea..cred ca ar face...2...sau poate nu...sa ma gandesc..
...sunt prea mincinoasa: s-ar putea sa nu stiu cum ma cheama daca ma intrebi
...in minciuna mea sunt prea sincera: n-am reusit sa mint niciodata cand e vorba de ce simt

(to be continued)

sR

Xperimente(1)

Oamenii care ma cunosc fac adesea comentarii la adresa mea...de genul: "nu esti sanatoasa", "esti ciudata", "esti cu capu'"....si multe altele de acelasi gen...Nu pot zice ca ma deranjeaza (chiar deloc) dar de multe ori ma gandesc daca nu au dreptate...si daca stau si analizez tot felul de lucruri pe care le-am facut...mdaa...nu cred ca sunt chiar pe drumul cel bun.
Asa...si ca sa se mai minuneze lumea, sa poata sa-si zica usurati "...bine ca sunt oameni mai nebuni ca mine" m-am gandit sa povestesc tot felul de "experimente" nascocite de mintea mea intunecata si deplasata. N-or sa fie in ordine...nu mi le aduc aminte cronologic....

Pentru inceput...asa lejer...e o chestie pe care o faceam cand eram mica. Imi placea la nebunie sa ma uit la filme de groaza, n-am sa uit niciodata Twin Peaks (tuin pics :))) si cat de frica putea sa-mi fie de piticul acela care dansa pe podeaua ca o tabla de sah, sau de Alien (eilien)...film la care nu m-am putut abtine sa scot un mic tipat...iar cand tata mi-a zis ca nu ma mai lasa sa ma uit daca imi e frica mi-am promis ca niciodata n-am sa mai scot vre-un sunet la filme de gen.
Pe langa astea mai era si surioara mea...cam fricoasa din fire...aprindea luminile in toata casa pentru a ajunge din dormitor in bucatarie (sper ca nu te superi ca te dau de gol :D), nu se uita in oglinda noaptea...si tot felul de lucruri deprinse de prin filme saupovestirile bunicii.

Eiii...eu cu capsorul meu de 6-8 ani m-am gandit ca nu e ok..sa-ti fie frica asa...de ce vezi in filme (desi aproape faceam pe mine cand auzeam un zgomot mai ciudat si eram singura in casa:)))...asa ca a inceput experimentul:

Noaptea, mai ales cand eram singure in casa, aveam prostul obicei de a manca in continuu. De aici rezulta doua drumuri: bucatarie si baie. Plecam din dormitor fara sa aprind luminile spre directia dorita repetand in gand "Exista doar in filme...nu e adevarat ce vezi...trebuie sa mergi inainte...etc". Bineinteles ca ochii imi jucau feste si vedeam tot felul de animale, monstrii, pitici...ochi ciudati...dar de fiecare data cand ajungeam la bucatarie (era cel mai lung din cele 2 drumuri)...simteam ca am castigat nu-stiu-ce cruciada impotriva fortelor rele :)) Chestia asta a durat cativa ani...bineinteles si in alte locuri. La bunica mai ales, la tara...unde wc-ul era in curte :((, sau cand am mai crescut si umblam brambura...ca apoi sa sar gardul prin gradina cu porumb (care era mai mult o jungla) sa nu ma auda bunica.

Cred ca si acum mai fac chestia asta...cateodata...numai ca nu prea mai umblu singurica noaptea :))


sR

Dau cu banul si vad ce iese...

Simt acut nevoia de schimbare...asa nu se mai poate...nu ma intrebati de ce (nici eu nu stiu), dar am un feeling ca iar voi face ceva. E foarte amuzant daca stau bine si ma gandesc, de fiecare data cand am avut starea asta s-a intamplat cate ceva sa ma dea peste cap :)) Oare acum ce va fi? Ceva ceva demersuri am facut si eu, ca nu pot lasa lucrurile chiar in seama planetelor :D
So:
Pe plan personal mi-am dat eu un ragaz pana la sfarsitul lunii (aici e cel mai greu), Profesional...primesc un raspuns tot pana la sfarsitul lunii
Fizic...dupa cum am zis imi revin incet incet...m-am saturat de "fosta-i lele cat ai fost"..I will be back :D
In general...as vrea sa plec undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni (eventual sa-mi schimb si numele) si sa o iau de la capat (dar bineinteles ca mai am si facultatea de care M-AM SATURAT).

Cam astea ar fi...daca dispar intr-o zi de tot de pe aici si de pe unde ma cunoasteti...sa stiti ca am dat cu banul si a iesit ce trebuia:))



sR

Prostii

Ieri ma gandeam...cu mintea mea creata...ca as face o prostie, asa...sa am la ce sa ma gandesc, altceva decat chestiile zilnice...
Azi, ghici ce?! Am facut o prostie, fara sa vreau "constient"...asa ca am ajuns la concluzia ca in domeniul prostiilor I am za best...e de ajuns sa ma gandesc ca as vea sa fac una si pac tac se intampla...
Ma intreb daca merge doar in domeniul asta???
Anyway...daca intra cineva pe aici...care se simte vizat...sa stii ca nu am vrut, a fost un impuls, o prostie, cum ziceam mai sus....si cel mai grav...nu m-am putut controla. Asta e, se pare ca maturizarea nu e de mine.
A...si inca o chestie...tot in legatura cu prostia asta...daca intra cineva pe aici care simte, stie sau banuieste ca am mintit...asa e, si imi cer scuze din nou...nu m-am putut abtine...

Intre doua lumi

Acum vreo 2 saptamani m-am intors pentru 3 zile in locul/orasul in care am facut liceul.M-am intalnit cu multi oameni, foarte multi...pe o parte din ei nu-i mai vazusem de ani buni.Sunt oameni care odata...ca niciodata (se pare ca asa va trebui sa ma refer la perioada aceea) au insemnat foarte mult pentru mine.Cred caultima oara cand i-am vazut...pe majoritatea...a fost acum 3-4 ani...mult timp, prea mult. Trecand peste teama de reactiile lor la sosirea mea dupa atat timp, trecand peste miile de ganduri si scenarii pe care le-am zamislit de cand am aflat ca merg la "intalnire", totul a fost bine.
Totul a fost chiar prea bine avand in vedere ca am plecat de acolo cu un gust mai mult decat amar gandindu-ma la cei 4 ani petrecuti acolo, la cat de legata eram de acest grup, la ce traiectorie a luat viata lor si a mea...si la cat de schimbata sunt. Sau poate nu...poate asta e problema...nu sunt in totalitate schimbata de lumea in care traiesc acum, si fara sa vreau, ducandu-ma dupa atata timp acolo am rascolit ce mintea mea vroia sa uite...pentru a fi fericita. Sunt oameni pe car ei-am gasit neschimbati, aceleasi preocupari, cu aceeasi fericire sau poate doar multumire in ochi...oameni pe care timpul si imprejurarile i-au schimbat...dar pe care nucleul acela din care fac parte (din care sper ca si eu mai fac parte) le da posibilitatea sa scape pentru o zi, o ora...durata unei intalniri cu cineva ce-ti impartaseste amintirile frumoase...si bineinteles oameni schimbati...schimbati asa cum ma credeam si eu, oameni de la care aveam asteptari, care cu ceva timp in urma pareau asa de greu de atins, cu care abia aveam curajul sa schimb doua vorbe sau cu care pe vremuri vorbeam ore in sir...pentru ca acum sa nu mai avem nimic de zis...
Au trecut doua saptamani de atunci si inca nu pot sa-mi sterg din minte sau sa ma impac cu ideea, cu imaginea acelui grup. M-a durut cand am plecat de acolo si eram constienta ca nu va mai fi la fel cand ma voi intoarce...insa nu pot compara ce credeam atunci cu durerea care m-a ars pe dinauntru 3 zile. Ma bucuram nespus cand unii imi ziceau canu m-am schimbat...ma intristam dupa...cand realizam ca defapt eu n-am stiut niciodata cine sunt, ce "vreau de la viata"...eu mereu am trait clipa, dar fara sa ma gandesc ca timpul trece si ce am castigat acum e posibil sa pierd maine.
E greu sa ma zbat intre doua lumi...cea de acolo...practic trecutul...si cea de aici...o viata aproape banala, zile intregi ocupata cu munca, scoala, plimbari cu prietenul, iesiri in oras la restaurante "de fitze" cu prietenii prietenului, goana dupa bani si dupa "a avea"...discutii despre "a...eu vreau pe munte....da vreau si apa calda si conditii"(ca e cool)si oriunde ma uit in jurul meu aceleasi banalitati...aceeasi falsitate de prost gust care miroase de la o posta...un miros care ti se intipareste in memorie si de care nu mai scapi. De ce toate astea...si eu ma intreb cateodata...de ce? Primul raspuns care imi vine in minte e pentru ca iubesc un om si pentru ca eu si omul ala am hotarat sa facem ceva impreuna. OK....eu si omul ala suntem cat de cat bine, fiecare are problemele lui...dar de ce ma oblig totusi sa traiesc in lumea asta??? Aaa...mai am un motiv...sa fac ceva si sa fiu buna in ceea ce fac...Asta e un motiv pe care l-am urmat cu strictete si puteti sa ma credeti sau nu dar intotdeauna cand mi-am propus ceva am reusit, de fiecare data can am facut un lucru a fost bine facut si s-a vazut...Da...si motivul asta e ok...imi ofera satisfactii, pe termen scurt...dupa care o iau de la capat(poate ar trebui sa-mi propun altfel de lucruri...dar ma simt marginita...si asta e groaznic).
Si uite asa ma lupt eu zilnic...de cand ma stiu...si nu vreau nimic in special "decat" sa fiu fericita....da...putin lucru, nu?

Un cantec de demult...de cand imaginatia o lua razna

Roza vanturilor - Numai noi

....cate amintiri



sR

Un nou locatar

Acum vreo doua ore am aflat ca in micutul apartament in care stau/garsoniera cu prea multi pereti :D, voi avea un nou locatar...cica surpriza...si numele lui, a ei de fapt, este: noua mea bicicleta!!!!:)) cadourile astea...cate probleme ridica...da asta inseamna ca sunt copil cuminte, nu?:D

...ma intreb cand o sa am timp sa ma plimb? :S


sR

M-as muta intr-o casa cu bulina rosie....

Nu ar fi cel mai tare pariu cu viata?!...va dati seama cata adrenalina...cand trece tramvaiul sau vre-un motor mai suparat?...cat ne-am pretui viata daca stim ca in orice moment poate sa-ti cada tavanul in cap....sau cat de plina de riscuri ar fi intentia sa asculti manele la maxim (vre-o melodie cu bas-ul mai puternic si te-ai dus!:D)....of valoarea mea...Ma simt nespus de fericita ca in apartamentul de deasupra sta un profesor de muzica...foarte de treaba...care in week-end-uri binevoieste sa ma incante de acolo de la el cu melodii rezonante si in ton cu numele strazii, in timp ce eu imi savurez tigara (...sau tigarile, depinde cat il tin degetele). Ma rog...ma gandeam la toate astea aseara...cand asteptam tramvaiul in apropierea unr cladiri una si una mai imbulinata :D
...oameni pe acolo? Da!...Copii pe acolo? Da!...m-am uitat la fetele lor si nici macar una nu era trista sau ingrijorata...stateau pe scaune vechi afara, in strada, urmarindu-si plozii...si discutand politica, fotbal sau ce a mai facut vecina...Mi s-a parut incredibil....era ultimul loc unde ti-ai fi dorit sa fi...si totusi cata bucurie!
...oare de cat ai nevoie sa fi fericit?


sR

Daca nu imi taie cineva picioarele...o fac singura

ancuta_b: ce-ai facut

ancuta_b: ce-i cu status-ul ala?????

drak: ...am plecat

ancuta_b: de ce? esti nebuna!!!???

drak: ti-am zis ca nu mai puteam sta...oricat m-ar fi rugat...oricat as fi inchis ochii sau cat de repede as fi uitat,

ancuta_b: i-ai szis?

ancuta_b: doamneee ce-o fi in capul tau?

drak: nu i-am zis ce s-a intamplat exact...dar cred ca si-a dat seama...ma cun asa de bine...si oricum cred ca si lui ii era frica sa zica cu voce tare...imi vine sa urlu..

drak:

ancuta_b: pai de ce ai plecat, ce motive puteai sa-i zici? tu nu esti normala AVEAI TOT CE ITI PUTEAI DORI!!!!

drak: ba nu aveam...ceva lipsea...si se simtea foarte tare...poate obisnuinta, poate monotonia...poate dupa ce descoper un om...a trecut si criozitatea si noutatea...desi eu il iubesc...nu ma astept ca mintea aia inginereasca a ta sa inteleaga

drak:

ancuta_b: tu nu mai ai scapare!!! la draq cu toata vorbaria ta ca tot ce vrei e fericire, iti dai singura in cap si poate eu nu inteleg da' cine te mai intelege pe tine????

ancuta_b:

drak: nu mai pot vb...oricum am sa plec...o perioada...unde sa nu ma stie nimeni...poate am o reveltie si imi revin..

ancuta_b: unde?

Lumea in care traim....

De vreo trei zile pe straduta mea se intampla lucruri ciudate...la starea de spirit momentana nu prea am dat importanta. Pana azi dimineata. Nu stiu daca e de ras sau de plans...da eu tot va zic :D

Marti dimineata ieseam din bloc...ma duceam la munca. La vreo doua blocuri distanta agitatie mare, salvare, lume...politie...ceea ce e ciudat intr-un cartier asa linistit, populat in general de oameni cu varste onorabile. Am trecut fara sa dau importanta. A doua zi la fel, aceeasi salvare, acelasi sofer care de data asta atipise in masina...mai putina lume ce-i drept si o tanti blonda, la vreo treizeci si ceva de ani, tipa isteric la un telefon...

Toate bune si frumoase...pana aseara cand rupta de oboseala, fara chef de nimic, intru iar pe straduta mea...De data asta mai multa lume in negru...nu mai era salvare, era doar politia si niste oameni ai strazii. M-am gandit "...cred ca a murit", si destul de intristata de gand am decis sa nu ma uit in acea directie si sa merg mai departe. Trecand pe langa grup, am auzit o conversatie foarte "interesanta":

"...da frate, vino aici pe Mozart ca e de bine!...da, l-am vazut pe popa ala care-l cunosti. Nu frate nu i-am zis da ia-i si pe ei si hai incoace...au de unde sa dea..."

Cam atat am surprins din conversatie...m-am oprit putin, mirata de tonul prea vesel pentru adunarea respectiva si m-am uitat la persoana respectiva. Era un vechi "cunoscut", un om al strazii care isi face veacul pe acolo, arata la fel ca intotdeauna...sa-i plangi de mila. A durat vreo doua secunde pana sa-mi dau seama ce a insemnat practic conversatia aia...Nu m-am putut abtine sa nu rad...ma uitam la el, el la mine cu o fata satisfacuta de parca a incheiat cea mai tare afacere din viata lui...

Intr-un final mi-am dat seama ca stateam in mijlocul strazii...ca locul meu nu era cu oamenii din fata, asa ca am mers spre casa...gandindu-ma inevitabil la bande de cersetori cu abilitati de spion...la saracul popa care e urmarit pana la locul pomanei...si la tot felul de chestii haioase legate de "mafia cersetorilor" :))

...si la ora aceasta mi se pare amuzant, desi nu cred ca ar trebui sa fie, nu?!

sR

Motive...idioate

Nu cred ca vreti sa stiti din ce motiv idiot m-am apucat de blog-ul asta...naaa...e prea de plans de mila. Oricum motivul este un om...o intalnire...din care a rezultat o amestecatura de sentimente pe care trebuia sa le vars undeva...respectiv aici. Ma gandeam ieri la blog, la cat o sa ma tina...si la ce faceam inainte cand treceam prin stari din astea. Ce faceam?...Ma prefaceam ca scriu poezii. Intr-o zi, gandindu-ma la acelasi om...nu stiu cu ce ocazie, am scris niste versuri, la repezeala si i le-am trimis. Am pretins mai apoi ca a fost o greseala, ca nu la el trebuiau sa ajunga...dar in sinea mea aveam neaparat nevoie de o parere de un motiv de a nu tacea. Cata naivitate...si prostie ar zice unii (si eu), dar asta eram si acestea sunt versurile:

:))



Spre culmile-n ceata pornit-am agale

Un dor de munte nebun ne apasa

Cararea-i abrupta dar inima o-nmoaie

Iar pasii tot urca spre zarea laptoasa



Nicicand stancile n-au fost mai frumoase

Scaldate in soare si flori neimblanzite

Siroaie de roua se sparg in crevase

Doar pietrele tac ca sfinte morminte.





sR

Focul....si cum te arzi fara sa vrei

De cate ori ne intrebam "...si ce ar fi fost daca?"



Urasc intrebarea asta...dar mai mult urasc sa ma pun in situatia de a da piept cu ea. Am incercat mereu, in limitele "bunului simt" sa fac tot ce mi-am dorit...oricat de absurd ar fi fost pentru unii, oricat de copilaresc sau egoist. N-am vrut sa traiesc niciodata cu regretul ca n-am incercat sau ca nu am avut curajul sa fac ceva.

...si inevitabil asta se intampla si te loveste de nu te mai ridici.

O singura data in viata nu am avut curajul sa vorbesc, sa zic ce simt, ce cred si ce vreau si uite ca m-a ajuns din urma. Doare cand te auzi spunand "e prea tarziu" si te uiti in ochii omului din fata ta, doare si mai tare cand iti dai seama ca si el simte la fel, ca e o cauza pierduta, ca ar fi putut fi dar nu e. Iar ziua cand cei doi oameni se ciocnesc, intamplarea care i-a adus fata in fata si care i-a facut sa ajunga la crudul adevar lasa rani...si apoi cicatrici...si-un gust amar. Curajul de a zice...oportunitatea de a face...raspunsul pe care-l asteptam...toate au venit prea tarziu...

Toate trec...zice lumea...si chiar si acum poate sper ca lucrurile pot fi altfel, ca nu am zis de asa de multe ori "e prea tarziu" ca ce s-a intamplat a insemnat mai mult decat o trista si frumoasa amintire...

...dar am langa mine un om pe care il iubesc si un altul la pachet cu "...si ce ar fi fost daca?"


sR

Imi plac culorile

Culorile sunt o joaca, un cantec si cuvinte ce nu pot fii rostite. Daca m-ati intalni pe strada...probabil nu v-ati abtine un zambet...sau o grimasa. Sunt visatoare, sunt vesela si imi place sa cred ca ele sunt motivul. La fel vor fi si aceste pagini...daca va supara ochii asta e, vor fi pagini vesele, optimiste...calde.

...de ce serendipity

....pentru ca oricine isi doreste o intamplare norocoasa
....pentru ca oamenii din viata mea sunt o intamplare norocoasa
....pentru ca intamplarile ne conduc viata inevitabil
....pentru tine

Eu sunt serendipity, ma bucur sa va cunosc!