Ce alegi?

Aseara...de fapt era chiar noapte, doamna Elena, asistenta la Spitalul de Urgenta, m-a intrebat:
"- Ce alegi? Sa lupti cu tine, sa te tii de tratament si sa renunti la tigari, cafea, oboseala...sau sa continui sa faci in continuare ce vrei, stiind ca n-are sa-ti fie bine?"

De obicei nu plang...nu de suparare...poate doar cand sunt nervoasa, dar aseara lacrimile mi-au iesit din orbite fara sa vreau. Nu-mi place sa-mi plang de mila, sa-mi planga altii de mila...dar de ce naiba eu trebuie sa aleg asta??? "De ce eu?" e vesnica si penibila intrebare in capcana careia am cazut. Poate la prima vedere viata mea pare un lung sir de greseli, intamplari urate si dureroase, dar eu imi iubesc viata...asa cum e. Imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata, sa-mi beau cafeaua cu o tigara...si sa-mi fac curaj sa o iau de la capat. Imi place arsura alcool-ului in compania prietenilor, prefer sa nu dorm noaptea doar pentru a mai castiga cateva ore cu ei decat sa ma asez in pat si gandurile-mi sa o ia razna. Nu vreau! Nu vreau sa renunt la toate astea doar pentru speranta ca am sa traiesc mai mult decat tata. Nici tata nu a vrut, dar despre asta inca nu pot vorbi.

Se numeste Reumatismul Sokolski Bouillaud cardio-articular. Am incercat de multe ori sa pronunt cuvintele astea...dar nu pot. Ma simt un personaj din filmele acelea cu tot felul de experimente si boli ciudate...desi am fost "asigurata" ca multa lume are aceasta afectiune. Doamne ce "usurare"!!! De mica stiu de aceasta boala,si mereu mi-a placut sa glumesc pe seama asta...mai ales cand faceam vreo prostie..."...inima e de vina, e defecta" :))

Un an jumate de tratament, intrerupt pt ca organismul nu mai facea fata medicamentelor...si am lasat totul in urma, eu pentru mine eram vindecata. 15 ani mai tarziu si m-a ajuns din urma (prost, prost moment!!!). Nu stiu de ce scriu toate astea aici, maine sigur am sa regret...dar incerc din rasputeri sa las timpul sa curga si sa spele tot, toate fricile si temerile, toate parerile de rau ca "poate" nu am sa apuc sa fac tot ce mi-am dorit. Sunt prea pesimista si nu-mi place.

Va promit, si imi promit mie mai ales, ca nu am sa schimb nimic, ca asta o sa treaca, ca am sa musc din viata bucata cu bucata, si am sa savurez tot pana la ultima portie, cu pofta invatata de la tata, cu bucuria lui in ochi si cu multe, multe amintiri de povestit copiilor, sa invete si ei sa traiasca viata!




sR