Ma duc acasa,ma duc in inima Moldovei, ma duc la clipe dulci de liniste si impacare.
De cateva zile fierb de nerabdare sa plec, sa evadez de aici. Visez cu ochii deschisi la casa ce ma asteapta, la bunici, la momentul in care am sa ma urc in caruta si am sa plec la strans fan, la reprizele se somn de sub nuc, la mure, fragi, zmeura...oua proastepete si lapte crud. Si acum cand scriu am un nod in gat si abia pot sa mai respir. Am emotii, am emotii pentru ca am planuit o intalnire cu copilaria. Am sa uit cine sunt, ce fac, planuri si vise...am sa fiu mica Roxana, care alerga desculta pe marginea apei, care-si facea undita de alun cu carlig dintr-un bold si statea toata ziua cu capul in soare, impasibila la rugamintile bunicii de a intra in curte. Am sa ma duc la cules de bureti...sper sa mai gasesc padure acolo, am sa astept vaca cand vine de la cireada...sa nu se duca in papusoiul vecinilor si am sa ma scald in Tazlau.
Am sa...multe.
Am de recuperat multe. Am nevoie sa asimilez cat mai multa dragoste, cat mai multe clipe de bucurie si uitare...am nevoie sa aflu cine sunt.
Nici nu mai pot sa scriu de nerabdare...
sR
vineri, 31 iulie 2009
luni, 27 iulie 2009
M-am trezit...
...sa scriu.
Nu stiu despre ce, poate despre cat sunt de norocoasa. Da, azi, desi e abia dimineata, va fi o zi buna.
Sunt o norocoasa. De ce? pai, in primul rand am foarte, foarte multe alunite (nu pistrui, alunite!!!), si nu mai tin minte cine mi-a zis ca oamenii care au alunite sunt norocosi. Asa ca, vara asta, ignorand total sfatul medicului, am plecat sa fac bai de soare...nu de alta...dar norocul alunitelor se cam uzase. Acum ca am capatat cateva noi, ferea!!!
Sunt norocoasa ca l-am avut 22 de ani pe tata. Ca am furat de la el bucuria de a trai. Ca m-a invatat sa rad indiferent cat de neagra e situatia, sa gasesc un motiv de bucurie in orice si sa nu uit niciodata ca totul se rezolva. Sunt atat de norocoasa ca m-a invatat sa pescuiesc, sa am rabdare, ca m-a invatat colinde ardelenesti, ca m-a invatat sa schimb intrerupatoare si prize, ca m-a invatat sa nu iubesc materialul. Sunt norocoasa pentru noptile pierdute ascultand-ul, cu vocea lui calma, de ardelean, povestind intamplari din viata lui, lectii pretioase de viata si multe, multe bancuri(despre ardeleni)! :))
Sunt norocoasa ca timp de 22 de ani mi-a repetat : "Cand te apuci de ceva, sa nu fi niciodata mediocra, ori nu esti buna si lasi deoparte ce faci, ori esti cea mai buna!".
Sunt norocoasa pentru oamenii care tin cu incapatanare sa stea in preajma mea, care imi suporta toate toanele si nu pun prea multe intrebari.
Sunt norocoasa ca oamenii pe care i-am facut sa sufere si carora le-am gresit m-au iertat, ca am gasit puterea de a cere iertare.
Sunt norocoasa ca iubesc si sunt iubita, chiar daca de multe ori uit asta, chiar daca ma sperie, chiar daca mai usor ar fi sa fug de responsabilitati. Sunt norocoasa pentru simplitatea iubirii mele, pentru cuvintele care se rostesc din ochi, pentru defectele pe care am invatat sa le inteleg, pentru eforturile continue e a ma face inteleasa, pentru ca astfel am ajuns sa ma inteleg.
Sunt norocoasa pentru ca sunt o razvratita, pentru ca am curajul si nebunia de a face ce-mi terec prin cap, pentru ca resping tot ce inseamna regret, pentru ca ma uit inainte.
*sunt norocoasa ca azi nu prea am de munca si am timp sa scriu :)))
sR
Nu stiu despre ce, poate despre cat sunt de norocoasa. Da, azi, desi e abia dimineata, va fi o zi buna.
Sunt o norocoasa. De ce? pai, in primul rand am foarte, foarte multe alunite (nu pistrui, alunite!!!), si nu mai tin minte cine mi-a zis ca oamenii care au alunite sunt norocosi. Asa ca, vara asta, ignorand total sfatul medicului, am plecat sa fac bai de soare...nu de alta...dar norocul alunitelor se cam uzase. Acum ca am capatat cateva noi, ferea!!!
Sunt norocoasa ca l-am avut 22 de ani pe tata. Ca am furat de la el bucuria de a trai. Ca m-a invatat sa rad indiferent cat de neagra e situatia, sa gasesc un motiv de bucurie in orice si sa nu uit niciodata ca totul se rezolva. Sunt atat de norocoasa ca m-a invatat sa pescuiesc, sa am rabdare, ca m-a invatat colinde ardelenesti, ca m-a invatat sa schimb intrerupatoare si prize, ca m-a invatat sa nu iubesc materialul. Sunt norocoasa pentru noptile pierdute ascultand-ul, cu vocea lui calma, de ardelean, povestind intamplari din viata lui, lectii pretioase de viata si multe, multe bancuri(despre ardeleni)! :))
Sunt norocoasa ca timp de 22 de ani mi-a repetat : "Cand te apuci de ceva, sa nu fi niciodata mediocra, ori nu esti buna si lasi deoparte ce faci, ori esti cea mai buna!".
Sunt norocoasa pentru oamenii care tin cu incapatanare sa stea in preajma mea, care imi suporta toate toanele si nu pun prea multe intrebari.
Sunt norocoasa ca oamenii pe care i-am facut sa sufere si carora le-am gresit m-au iertat, ca am gasit puterea de a cere iertare.
Sunt norocoasa ca iubesc si sunt iubita, chiar daca de multe ori uit asta, chiar daca ma sperie, chiar daca mai usor ar fi sa fug de responsabilitati. Sunt norocoasa pentru simplitatea iubirii mele, pentru cuvintele care se rostesc din ochi, pentru defectele pe care am invatat sa le inteleg, pentru eforturile continue e a ma face inteleasa, pentru ca astfel am ajuns sa ma inteleg.
Sunt norocoasa pentru ca sunt o razvratita, pentru ca am curajul si nebunia de a face ce-mi terec prin cap, pentru ca resping tot ce inseamna regret, pentru ca ma uit inainte.
*sunt norocoasa ca azi nu prea am de munca si am timp sa scriu :)))
sR
marți, 21 iulie 2009
ma doare capu'
Cand omul e prost...n-ai ce-i face. Cand omul e prost si mai si realizeaza lucrul asta, e de rau pentru el. Cand omul e prost, realizeaza asta si vede ca nu prea poate face nimic sa se schimbe, s-a sfarsit totul. Omul prost poate da cu piciorul intr-o secunda la tot ce are, omul prost poate sa doarma pe un pat de matase si sa-i dea foc ca la paie, omul prost poate sa arunce cuvinte aiurea, ca niste bolovani, in cei la care tine. Omul prost e atotputernic. Omul prost exceleaza in idiotenii, e bun la ceea ce face, deci nu este limitate de reguli si conventii. E doar prost.
Sunt prosti fericiti si prosti blestemati sa se cunoasca.
Sunt prosti fericiti si prosti blestemati sa se cunoasca.
joi, 16 iulie 2009
Ce alegi?
Aseara...de fapt era chiar noapte, doamna Elena, asistenta la Spitalul de Urgenta, m-a intrebat:
"- Ce alegi? Sa lupti cu tine, sa te tii de tratament si sa renunti la tigari, cafea, oboseala...sau sa continui sa faci in continuare ce vrei, stiind ca n-are sa-ti fie bine?"
De obicei nu plang...nu de suparare...poate doar cand sunt nervoasa, dar aseara lacrimile mi-au iesit din orbite fara sa vreau. Nu-mi place sa-mi plang de mila, sa-mi planga altii de mila...dar de ce naiba eu trebuie sa aleg asta??? "De ce eu?" e vesnica si penibila intrebare in capcana careia am cazut. Poate la prima vedere viata mea pare un lung sir de greseli, intamplari urate si dureroase, dar eu imi iubesc viata...asa cum e. Imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata, sa-mi beau cafeaua cu o tigara...si sa-mi fac curaj sa o iau de la capat. Imi place arsura alcool-ului in compania prietenilor, prefer sa nu dorm noaptea doar pentru a mai castiga cateva ore cu ei decat sa ma asez in pat si gandurile-mi sa o ia razna. Nu vreau! Nu vreau sa renunt la toate astea doar pentru speranta ca am sa traiesc mai mult decat tata. Nici tata nu a vrut, dar despre asta inca nu pot vorbi.
Se numeste Reumatismul Sokolski Bouillaud cardio-articular. Am incercat de multe ori sa pronunt cuvintele astea...dar nu pot. Ma simt un personaj din filmele acelea cu tot felul de experimente si boli ciudate...desi am fost "asigurata" ca multa lume are aceasta afectiune. Doamne ce "usurare"!!! De mica stiu de aceasta boala,si mereu mi-a placut sa glumesc pe seama asta...mai ales cand faceam vreo prostie..."...inima e de vina, e defecta" :))
Un an jumate de tratament, intrerupt pt ca organismul nu mai facea fata medicamentelor...si am lasat totul in urma, eu pentru mine eram vindecata. 15 ani mai tarziu si m-a ajuns din urma (prost, prost moment!!!). Nu stiu de ce scriu toate astea aici, maine sigur am sa regret...dar incerc din rasputeri sa las timpul sa curga si sa spele tot, toate fricile si temerile, toate parerile de rau ca "poate" nu am sa apuc sa fac tot ce mi-am dorit. Sunt prea pesimista si nu-mi place.
Va promit, si imi promit mie mai ales, ca nu am sa schimb nimic, ca asta o sa treaca, ca am sa musc din viata bucata cu bucata, si am sa savurez tot pana la ultima portie, cu pofta invatata de la tata, cu bucuria lui in ochi si cu multe, multe amintiri de povestit copiilor, sa invete si ei sa traiasca viata!
sR
"- Ce alegi? Sa lupti cu tine, sa te tii de tratament si sa renunti la tigari, cafea, oboseala...sau sa continui sa faci in continuare ce vrei, stiind ca n-are sa-ti fie bine?"
De obicei nu plang...nu de suparare...poate doar cand sunt nervoasa, dar aseara lacrimile mi-au iesit din orbite fara sa vreau. Nu-mi place sa-mi plang de mila, sa-mi planga altii de mila...dar de ce naiba eu trebuie sa aleg asta??? "De ce eu?" e vesnica si penibila intrebare in capcana careia am cazut. Poate la prima vedere viata mea pare un lung sir de greseli, intamplari urate si dureroase, dar eu imi iubesc viata...asa cum e. Imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata, sa-mi beau cafeaua cu o tigara...si sa-mi fac curaj sa o iau de la capat. Imi place arsura alcool-ului in compania prietenilor, prefer sa nu dorm noaptea doar pentru a mai castiga cateva ore cu ei decat sa ma asez in pat si gandurile-mi sa o ia razna. Nu vreau! Nu vreau sa renunt la toate astea doar pentru speranta ca am sa traiesc mai mult decat tata. Nici tata nu a vrut, dar despre asta inca nu pot vorbi.
Se numeste Reumatismul Sokolski Bouillaud cardio-articular. Am incercat de multe ori sa pronunt cuvintele astea...dar nu pot. Ma simt un personaj din filmele acelea cu tot felul de experimente si boli ciudate...desi am fost "asigurata" ca multa lume are aceasta afectiune. Doamne ce "usurare"!!! De mica stiu de aceasta boala,si mereu mi-a placut sa glumesc pe seama asta...mai ales cand faceam vreo prostie..."...inima e de vina, e defecta" :))
Un an jumate de tratament, intrerupt pt ca organismul nu mai facea fata medicamentelor...si am lasat totul in urma, eu pentru mine eram vindecata. 15 ani mai tarziu si m-a ajuns din urma (prost, prost moment!!!). Nu stiu de ce scriu toate astea aici, maine sigur am sa regret...dar incerc din rasputeri sa las timpul sa curga si sa spele tot, toate fricile si temerile, toate parerile de rau ca "poate" nu am sa apuc sa fac tot ce mi-am dorit. Sunt prea pesimista si nu-mi place.
Va promit, si imi promit mie mai ales, ca nu am sa schimb nimic, ca asta o sa treaca, ca am sa musc din viata bucata cu bucata, si am sa savurez tot pana la ultima portie, cu pofta invatata de la tata, cu bucuria lui in ochi si cu multe, multe amintiri de povestit copiilor, sa invete si ei sa traiasca viata!
sR
miercuri, 15 iulie 2009
La metrou
Nu aveam nici un chef sa scriu azi...dar uite asa evenimentele de peste zi m-au "obligat" sa ma ecsprim :))
Imi place mult sa merg cu metroul...nu va ganditi ca sunt "fan al transportului in comun"...nu. Doar ca dintre toate mijloacele de deplasare in masa mie-mi place metroul. De ce? Pentru ca am ocazia sa observ oamenii din jurul meu, sa admir o fizionomie placuta, sa citesc peste umarul cuiva ziarul, sa imi completez cunostintele de engleza, franceza, spaniola...si de ce nu, sa invat o noua limba (da!e posibil!)
Azi...caci azi este ziua cu pricina...o zi proasta, plictisitoare la munca, cu mult timp de gandit la prostii si la lucruri inutile.Am plecat de la munca, aproape am atipit pe metrou...si parca nu eu, ci o mana invizibila ma impingea pe scari, sa traversez la Linia 2, sa iau metroul spre "Gara de Nord- Dristor2". Aceeasi aglomeratie si dezorientare din ultima saptamana, pentru cine nu circula cu metroul s-a schimbat oarecum "mersul", aceeasi tanti care repeta la infinit ce metrou la ce linie vine:
"Primul tren in directia Unirii va pleca de la linia 3"
"La linia 2 va sosi tren in directia Preciziei fosta Industriilor"
"Va rugam departati-va de la marginea peronului"
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI"(ok...aici m-am cam trezit)bineinteles ca nu s-a miscat nimeni
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI!!!DOMNU CU ZIARU'DATI-VA DE ACOLO, VINE TRENUL!!!"
...da...deci...nu stiu daca ati avut ocazia sa auziti sute de oameni, la metrou, razand in hohote. Eu clar m-am trezit din amorteala, a fost un moment ireal, pana si domnu' cu ziaru', rosu la fata de la atata atentie, radea de "shotia" facuta.
Poate ca sunt prea obosita, prea adancita in ganduri negre...prea "defecta"...dar atat de bine mi-a facut aceasta intamplare...n-am mai mers niciodata 7 statii de metrou cu oameni razand si facand glume pe seama celor intamplate...vorbind unii cu altii de acelasi subiect desi...poate nu s-au mai vazut niciodata.
Da, ma consider o norocoasa ca am fost martora la asa ceva...si-mi pare rau ca nu pot sa imit vocea Doamnei de la Metrou...ar fi fost mult mai funny povestirea :)))
sR
Imi place mult sa merg cu metroul...nu va ganditi ca sunt "fan al transportului in comun"...nu. Doar ca dintre toate mijloacele de deplasare in masa mie-mi place metroul. De ce? Pentru ca am ocazia sa observ oamenii din jurul meu, sa admir o fizionomie placuta, sa citesc peste umarul cuiva ziarul, sa imi completez cunostintele de engleza, franceza, spaniola...si de ce nu, sa invat o noua limba (da!e posibil!)
Azi...caci azi este ziua cu pricina...o zi proasta, plictisitoare la munca, cu mult timp de gandit la prostii si la lucruri inutile.Am plecat de la munca, aproape am atipit pe metrou...si parca nu eu, ci o mana invizibila ma impingea pe scari, sa traversez la Linia 2, sa iau metroul spre "Gara de Nord- Dristor2". Aceeasi aglomeratie si dezorientare din ultima saptamana, pentru cine nu circula cu metroul s-a schimbat oarecum "mersul", aceeasi tanti care repeta la infinit ce metrou la ce linie vine:
"Primul tren in directia Unirii va pleca de la linia 3"
"La linia 2 va sosi tren in directia Preciziei fosta Industriilor"
"Va rugam departati-va de la marginea peronului"
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI"(ok...aici m-am cam trezit)bineinteles ca nu s-a miscat nimeni
"VA RUGAM DEPARTATI-VA DE LA MARGINEA PERONULUI!!!DOMNU CU ZIARU'DATI-VA DE ACOLO, VINE TRENUL!!!"
...da...deci...nu stiu daca ati avut ocazia sa auziti sute de oameni, la metrou, razand in hohote. Eu clar m-am trezit din amorteala, a fost un moment ireal, pana si domnu' cu ziaru', rosu la fata de la atata atentie, radea de "shotia" facuta.
Poate ca sunt prea obosita, prea adancita in ganduri negre...prea "defecta"...dar atat de bine mi-a facut aceasta intamplare...n-am mai mers niciodata 7 statii de metrou cu oameni razand si facand glume pe seama celor intamplate...vorbind unii cu altii de acelasi subiect desi...poate nu s-au mai vazut niciodata.
Da, ma consider o norocoasa ca am fost martora la asa ceva...si-mi pare rau ca nu pot sa imit vocea Doamnei de la Metrou...ar fi fost mult mai funny povestirea :)))
sR
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
