Intre doua lumi

Acum vreo 2 saptamani m-am intors pentru 3 zile in locul/orasul in care am facut liceul.M-am intalnit cu multi oameni, foarte multi...pe o parte din ei nu-i mai vazusem de ani buni.Sunt oameni care odata...ca niciodata (se pare ca asa va trebui sa ma refer la perioada aceea) au insemnat foarte mult pentru mine.Cred caultima oara cand i-am vazut...pe majoritatea...a fost acum 3-4 ani...mult timp, prea mult. Trecand peste teama de reactiile lor la sosirea mea dupa atat timp, trecand peste miile de ganduri si scenarii pe care le-am zamislit de cand am aflat ca merg la "intalnire", totul a fost bine.
Totul a fost chiar prea bine avand in vedere ca am plecat de acolo cu un gust mai mult decat amar gandindu-ma la cei 4 ani petrecuti acolo, la cat de legata eram de acest grup, la ce traiectorie a luat viata lor si a mea...si la cat de schimbata sunt. Sau poate nu...poate asta e problema...nu sunt in totalitate schimbata de lumea in care traiesc acum, si fara sa vreau, ducandu-ma dupa atata timp acolo am rascolit ce mintea mea vroia sa uite...pentru a fi fericita. Sunt oameni pe car ei-am gasit neschimbati, aceleasi preocupari, cu aceeasi fericire sau poate doar multumire in ochi...oameni pe care timpul si imprejurarile i-au schimbat...dar pe care nucleul acela din care fac parte (din care sper ca si eu mai fac parte) le da posibilitatea sa scape pentru o zi, o ora...durata unei intalniri cu cineva ce-ti impartaseste amintirile frumoase...si bineinteles oameni schimbati...schimbati asa cum ma credeam si eu, oameni de la care aveam asteptari, care cu ceva timp in urma pareau asa de greu de atins, cu care abia aveam curajul sa schimb doua vorbe sau cu care pe vremuri vorbeam ore in sir...pentru ca acum sa nu mai avem nimic de zis...
Au trecut doua saptamani de atunci si inca nu pot sa-mi sterg din minte sau sa ma impac cu ideea, cu imaginea acelui grup. M-a durut cand am plecat de acolo si eram constienta ca nu va mai fi la fel cand ma voi intoarce...insa nu pot compara ce credeam atunci cu durerea care m-a ars pe dinauntru 3 zile. Ma bucuram nespus cand unii imi ziceau canu m-am schimbat...ma intristam dupa...cand realizam ca defapt eu n-am stiut niciodata cine sunt, ce "vreau de la viata"...eu mereu am trait clipa, dar fara sa ma gandesc ca timpul trece si ce am castigat acum e posibil sa pierd maine.
E greu sa ma zbat intre doua lumi...cea de acolo...practic trecutul...si cea de aici...o viata aproape banala, zile intregi ocupata cu munca, scoala, plimbari cu prietenul, iesiri in oras la restaurante "de fitze" cu prietenii prietenului, goana dupa bani si dupa "a avea"...discutii despre "a...eu vreau pe munte....da vreau si apa calda si conditii"(ca e cool)si oriunde ma uit in jurul meu aceleasi banalitati...aceeasi falsitate de prost gust care miroase de la o posta...un miros care ti se intipareste in memorie si de care nu mai scapi. De ce toate astea...si eu ma intreb cateodata...de ce? Primul raspuns care imi vine in minte e pentru ca iubesc un om si pentru ca eu si omul ala am hotarat sa facem ceva impreuna. OK....eu si omul ala suntem cat de cat bine, fiecare are problemele lui...dar de ce ma oblig totusi sa traiesc in lumea asta??? Aaa...mai am un motiv...sa fac ceva si sa fiu buna in ceea ce fac...Asta e un motiv pe care l-am urmat cu strictete si puteti sa ma credeti sau nu dar intotdeauna cand mi-am propus ceva am reusit, de fiecare data can am facut un lucru a fost bine facut si s-a vazut...Da...si motivul asta e ok...imi ofera satisfactii, pe termen scurt...dupa care o iau de la capat(poate ar trebui sa-mi propun altfel de lucruri...dar ma simt marginita...si asta e groaznic).
Si uite asa ma lupt eu zilnic...de cand ma stiu...si nu vreau nimic in special "decat" sa fiu fericita....da...putin lucru, nu?