m motivul este un om...o intalnire...din care a rezultat o amestecatura de sentimente pe care trebuia sa le vars undeva...respectiv aici. Ma gandeam ieri la blog, la cat o sa ma tina...si la ce faceam inainte cand treceam prin stari din astea. Ce faceam?...Ma prefaceam ca scriu poezii. Intr-o zi, gandindu-ma la acelasi om...nu stiu cu ce ocazie, am scris niste versuri, la repezeala si i le-am trimis. Am pretins mai apoi ca a fost o greseala, ca nu la el trebuiau sa ajunga...dar in sinea mea aveam neaparat nevoie de o parere de un motiv de a nu tacea. Cata naivitate...si prostie ar zice unii (si eu), dar asta eram si acestea sunt versurile::))
Spre culmile-n ceata pornit-am agale
Un dor de munte nebun ne apasa
Cararea-i abrupta dar inima o-nmoaie
Iar pasii tot urca spre zarea laptoasa
Nicicand stancile n-au fost mai frumoase
Scaldate in soare si flori neimblanzite
Siroaie de roua se sparg in crevase
Doar pietrele tac ca sfinte morminte.
sR
2 comentarii:
latura asta chiar ca n-o banuiam!!!asa deci, erai o mica poeta, ha?
ma jucam...dupa cum am zis...inca ma joc...si cred ca asta am sa fac toata viata :D
Trimiteți un comentariu